Jucătorii campioanei au evoluat în returul cu Maribor și cu speranța că o calificare ar rezolva problemele financiare și ar face ca salariile restante să le fie achitate.
Asta se va întâmpla până săptămâna viitoare, le promite Cristi Balaj. „Vorbind cu cei care finanțează echipa, erau pregătiți să dea banii chiar și astăzi sau mâine, dar cel târziu săptămâna viitoare, luni sau marți vin banii și mă bazez pe anumite lucruri, când spun asta.
Lucrurile se vor rezolva la CFR Cluj. Le mulțumesc jucătorilor pentru sacrificiul de care au dat dovadă, pentru efortul depus.
Au demonstrat că sunt alături de club și merită să fi câștigat campionatul și să ajungă în grupele unei competiții europene”, a declarat președintele CFR-ului, pentru Prima Sport.
Din informațiile Prosport, jucătorii formației campioane aveau două salarii neonorate. Pentru calificarea în grupele Conference League, fiecare jucător ar urma să încaseze 5000 de euro în plus.
„Există anumite salarii restante și erau pregătite a fi plătite, plus că au avut și o primă de calificare, care va fi și ea plătită”, a povestit Balaj.
Fostul arbitru spune că partida cu Maribor nu a fost crucială pentru liniștea financiară a CFR-ului și că a primit garanții de la Neluțu Varga că echipa din Gruia își va păstra nivelul de plată a salariilor și obiectivele pentru campionat, chiar și în cazul în care nu s-ar fi ajuns în Conference League.
„Din ce am vorbit cu finanțatorul, am fi continuat și ar fi fost alături de noi, chiar dacă nu ne calificam. Acest lucru spune foarte multe”, a declarat Balaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER